Pescuitul la copca

Cum in cea mai parte a iernii baltile sunt inghetate formand poduri de gheata, peste care uneori mergi si cu sania trasa de cai, singurul procedeu de pescuit accesibil in acest anotimp este pescuitul la copca. Acest gen de pescuit este deosebit de atractiv, fiind foarte apreciat de pescarii care suporta in conditii onorabile gerurile iernii. Iar cand gerul se intrece cu gluma, un ceai fiebinte si o tuica fiarta - bauta cu masura - reprezinta catalizatori de nelipsit pentru o partida reusita. Din punct de vedere al echipamentelor necesare, pescuitul la copca nu este foarte pretentios, fiind suficiente 2-3 undite de cca. 1-1.5 m lungime, din trestie clasica, din bambus sau din materiale compozite moderne - dupa cum are omu'. Mai aveti nevoie de fir subtire 0.12-0.18, cam 1.5-3 m pentru fiecare undita, in functie de capturile pe care estimati sa le obtineti. Plutele vor fi mici, cu antena subtire, viu colorata. Daca apa unde pescuiti este foarte adanca puteti folosi si o mulineta pentru recuperarea firului. Mulineta poate fi cu tambur mobil, din plastic, de asemenea fara mari pretentii. In sfarsit, carligul, va fi subtire si rezistent, numere mici si foarte mici, cu tija ceva mai lunga pentru a-l putea extrage mai usor din gura capturilor mai dolofane.

Momeala cea mai eficienta este, in mod cert, fragila dar mult ravnita larva de libelula, de culoare rosie si corp segmentat. In acest caz carligele cu tija subtire si lunga, de culoare rosie, sunt recomandate. Rezultate acceptabile dau si viermusii clasici, de culoare alba sau roza. Sunt balti unde capturile de crap si caras nu sunt deloc intamplatoare, rezultate multumitoare obtinandu-se si la mamaliga. In aceste cazuri este bine sa va alegeti fire si carlige mai rezistente. Foarte des am intalnit situatia in care copca era prea stramta, raportat la dimensiunea capturii. Aici chiar ca este o problema, la care trebuie sa va ganditi din timp. Este bine sa tineti minte ca pestele mare prefera sa manance mai ales pe fundul apei, in apropierea namolului in care deseori se afunda pentru a se feri de frig. Explicatia este aceea ca, din punct de vedere fizic, apa prezinta o anomalie conform careia densitatea si temperatura nu sunt direct proportionale. Densitatea apei este maxima la temperatura de + 4 grade C. Din acest motiv, stratul de densitate maxima se gaseste la fundul albiei si nu poate avea decat +4 grade C, evident pentru un bazin cu adancime aflata in limite normale. La aceasta adancime umbla si rosioara, obletele, bibanul, micii sau marii rapitori, acestia din urma fiind mult mai bine adaptati sa supravietuiasca in apele reci, de unde si posibilitatea obtinerii unor capturi in zonele de suprafata a apei.

De cele mai multe ori problema cea mai delicata apare cand ajungem pe gheata, ne alegem un loc si ne pregatim sa facem copca. Cu ce si cum o facem ? In mod traditional copca se face cu un toporas, prin cioplirea ghetii pana rezulta o copca de forma neregulata dar in care putem pescui. De la caz la caz se poate folosi si o dalta si un ciocanel cu care ne putem da eventual si peste degete. Metoda este putin cam incomoda si cam zgomotoasa. Altii prefera sa faca un mic foculet, bine concentrat pe gheata care se topeste incetul cu incetul, preferabil in perimetrul gaurii nu si al zonei in care vom sta cu picioarele. O solutie inspirata consta in utilizarea unei freze speciale pentru gheata. Aceasta va realiza o gaura de diametru fix, fara efort mare chiar si in cazul cand gheata este groasa. Este bine ca freza sa aiba si o spirala de evacuare a ghetii razuite, pentru ca aceasta sa nu ramana in copca si sa pluteasca alaturi de pluta.

Ce trebuie sa stim cand mergem la o partida de pescuit la copca ?

1. In primul rand trebuie sa ne asiguram ca gheata rezista. Daca mai sunt si altii la pescuit sunt sanse sa nu avem surprize. Primii pasi trebuie sa-i faceti cu mare grija. La malul apei, in zonele adiacente stufurilor sau in zonele cu apa curgatoare (zona podurilor) gheata este mai subtire si poate sa cedeze brusc;

2. Feriti-va sa va adunati prea multi pescari intr-o zona restransa daca gheata nu este suficient de groasa;

3. Cercetati cu atentie zonele acoperite cu zapada, unde pot exista copci mari facute de lucratorii piscicoli pentru aerisirea baltii si evitarea sufocarii pestilor;

4. Cand gheata trosneste, mai ales dimineata si seara, este semn ca aceasta ia proportii sub actiunea gerului. Aceeasi anomalie fizica, de care am pomenit mai sus, spune ca densitatea ghetii scade odata cu scaderea temperaturii ceea ce se traduce prin cresterea volumului acesteia, cu posibilitatea aparitiei unor fisuri pe lungimi de zeci de metri. Nu va faceti probleme, sunteti in siguranta;

5. Nu uitati de regula ca frigul te ia de la extremitati; feriti-va nasul si urechile de gerul aspru al iernii. Luati-va manusi calduroase, cu un singur deget. Incaltamintea trebuie sa fie de asemenea calduroasa, preferabil din piele imblanita, nu prea stramta, fiind obligatoriu sa folositi sosete din bumbac sau lana;

6. Un termos cu ceai fierbinte este ideal pentru a compensa caldura pierduta de organism. Alcolul si tutunul dau senzatia ca te incalzesc. Este adevarat ca la nivel de zecimi de grad C asa se intampla. Pe de alta parte nu uitati ca vasodilatatia provocata de alcool are ca efect de durata pierderea unei cantitati suplimentare de caldura, deci efectul in timp este negativ;

7. Evitati sa pescuiti pe timp geros, cand bate bantul.

Aceste recomandari nu au statut de axioma sau lege dar reflecta experienta mai multor pescari care pescuiesc frecvent la copca si merita luate in seama, zicem noi, mai ales de tinerii pescari. Nu uitati ca pescuitul la copca este pe cat de frumos pe atat de plin de neprevazut.

Autor: Neagu Petre

Unele trucuri pentru pescuitul la Crap

1. Crapul prefera sa muste mai bine primavara si toamna pana in noiembrie, daca e cald.
2. Nu musca cand scade apa, nici cand e furtuna, dar ii place o ploaie calma fara scaderi mari de presiune. La schimbari bruste de presiune de asemenea nu musca.
3. Nu musca nici cand e seceta, si anume, intre orele de vara 9-17. Acest fapt e datorat lipsei de oxigen din apa, cand sta la umbra la stuf.
4. Este sensibil si nu musca , la fel ca orice peste, cand e zgomot sau cand purtam haine colorate,(in cazurile cand ne poate observa din apa).
5. Este mai flamand primavara si toamna , cand a cazut vegetatia submersa.
6. Musca foarte bine dupa o ploaie sau furtuna pe vreme senina si in special cand bate soarele, pe care il prefera in astfel de conditii.
7. Musca bine cand apa creste lin, in revarsarile de ape care s-au linistit de tulbureala.
8. Este foarte sensibil la nadirea dulce.
9. In general trebuie plasata momeala exact pe fundul apei, iar daca e mal prafos, ceva mai sus.
10.Crapul tanar pana la un an umbla mult si musca ceva mai sus. Deci vom plasa momeala la un lat de palma de fund atunci cand pescuim cu pluta.
11. In rauri crapii musca pana la prima racire brusca a apei. De asemenea si in iazurile putin adanci. In apele adanci si la stavilare crapii musca uneori pana la jumatatea lunii noiembrie.
12. Ii place sa apuce momeala atunci cand adie vantul si s-au format valuri de intensitate mai mica sau chiar mai mare. Personal, de multe ori mi s-a intamplat sa am trasatura pe apa linistita atunci cand se formau valuri la suprafata apei, deasupra momelii, exact in timpul in care trecea barca pneumatica a colegului de pescuit, sau cand trecea un innotator ( in cazul in care momeala era pe fundul apei intr-un loc cu cel putin 1,8 - 2m adancime.

VIERMELE DE SALCIE

O vietuitoare mai putin cunoscuta de catre pescarii sportivi este viermele de salcie. Si cand spun asta ma refer la valoarea sa incontestabila la pescuitul in special al somnului.

Foto: Costinel Dumitru

Sa incep intai prin a va spune cate ceva despre locul unde traieste, descriere, etc. Dupa numele dat, ne putem da seama ca traieste in trunchiurile si crengile salciilor batrane. Cam orice salcie mai veche in timp, poate sa adaposteasca in corpul ei, o multime de astfel de vietuitoare, de la pui foarte mici si larve pana la exemplare de dimensiuni apreciabile. In scoarta salciilor, acestia formeaza adevarate canale, datorita necesitatii de hrana (lemnul salciilor), cat si nevoii de miscare. Au un aspect foarte aparte, culoarea lor fiind rosie-aramie, cu nuante de negru. La pipait sunt elastici, parca ar fi din cauciuc, capul mic fata de restul corpului este de culoare neagra, si au o gura foarte puternica cu care scobesc in salcii; cand ii atingi te poti trezii muscat, insa muscatura lor nu este nici dureroasa, nici daunatoare, fiind ca si o mica furnicatura.

Corpul lor este acoperit cu cateva fire de puf, de aceea (si datorita formei) la prima vedere o sa avem o mica retinere sa-i atingem. Forma si culoarea lor aduc pe undeva cu viermele care traieste de obicei in preajma pomilor fructiferi, denumit popular "matza popii".

Am spus la inceputul prezentarii ca este o momeala utilizata in special la pescuitul somnului, insa nici cleanul nu refuza o asemenea delicatesa. De obicei exemplarele mici (puii) se folosesc la pescuitul cleanului, iar pentru somn cautam doar viermi cu lungimi intre 5-10 cm si grosime cam cat degetul mic. Somnul este atras de mirosul foate puternic al viermelui, miros care se pastreaza un timp foarte indelungat. Spun asta deoarece viermii de salcie nu rezista in carlig (vii) decat foarte putin timp, de aceea miscarea lui nu poate atrage pestele decat in primele 2-3 min (maxim). Putem insa inlatura acest mic inconvenient printr-o metoda care adesea da roade mai bune: utilizarea viermelui in combinatie cu rama groasa sau coropisnita (ideal). Viermele este tras pe fir, iar in carlig punem coropisnita, astfel avem si miscarea coropisnitei, cat si mirosul tentant al viermelui.

Pe cat este de prinzatoare aceasta momeala, pe atat este de greu de procurat. Cautarea lor se poate dovedi o munca foarte grea, deoarece trebuie sa crapam lemnul salciilor, cu toporul si cu ajutorul unui ic, viermii ascunzandu-se de obicei in miezul crengilor mai uscate. Insa trebuie sa fim foarte atenti, pentru ca adesea se intampla accidente nedorite, cum ar fi taierea sau deteriorarea viermilor. Nota: daca am taiat corpul viermelui, acesta nu mai poate fi folosit in mod optim la pescuit. Tin sa precizez ca pot fi localizati pana si in radacina salciei, sub pamant. Mai exista si varianta cumpararii lor (din magazinele in care gasim asa ceva), sau de la localnici (tot unde exista), insa pretul lor poate fi destul de mare pentru unii din pescarii sportivi: intre 15000 si 25000 bucata, depinde de marime.

Daca am reusit sa procuram cateva exemplare mai frumoase nu merita sa le stricam prea usor.

Aceasta momeala se adreseaza in special pescuitului pestilor mari, insa este preferata nu numai de "monstrii" ci si de puiet. De aceea este bine ca atunci cand plecam la pescuit sa mergem intr-un loc unde stim ca s-ar putea afla ceea ce urmarim noi. Insa, daca vor insista si somoteii, nu este o asa mare problema, deoarece un singur vierme ne poate aduce mai multe capturi (ma refer la somn).

Rezistenta acestei vietatii este incredibil de mare, somnul mic neputand sa-l rupa sau sa-l deterioreze, exceptie face insa cleanul, care chiar daca momeala este una "de export" o poate face ferfenita si nu trebuie sa fie decat un amarat de clenisor. Iar daca somnul cel mare nu s-a aratat, putem sa-l cautam (cu acelasi vierme) si a doua zi. Nu trbuie decat sa-l pastram intr-un vas cu apa, insa cu tot cu carlig, pentru ca daca incercam sa scoatem viermele, acesta se va deteriora considerabil.

Daca nu posedam viermi de marime mare, putem sa punem cate doi pe carlig, sau, cum am mai spus, sa-l folosim in combinatie cu alte momeli. Daca pescuim exclusiv cu vierme (fara alta momeala), este foarte important sa lasam varful carligului afara, in caz contrar putem sa pierdem pestele, deoarece nu se va intepa la fel de bine, datorita rezistentei si elasticitatii momelii. Tin sa precizez ca trebuie sa avem foarte mare grija cand fixam viermele in carlig, sa-l deterioram cat mai putin (sa nu-l "spargem"), asta fiind o incercare destul de grea, tot datorita calitatilor lui.

Autor: Dudila Ciprian, Cluj-Napoca

Stiuca ... la momeli injectate

Tehnica:

Desigur ca, cea mai spectaculoasa metoda de a prinde stiuci este utilizarea nalucilor, sau „lure fishing" – cum o numesc englezii, tehnica ce se preteaza de minune pentru apele din majoritatea lacurilor. Insa nu totdeauna stiuca este dispusa sa atace o momeala activa, precum naluca, ba mai mult, iarna, odata cu scaderea temperaturii si implicit a metabolismului stiucii, sportul cu artificiale intra si el intr-o faza de hibernare. Cati pescari nu au abandonat o zona abundand in stiuca, in lipsa muscaturilor la naluci, pe motivul ca „balta n-are peste!", cand de fapt trebuia doar schimbata metoda de pescuit?!

In astfel de zile, pescarii englezi sunt nevoiti sa apeleze la alte tehnici, menite sa le revigoreze activitatea pe malul baltii. Avand in vedere ca in majoritatea lacurilor din Anglia pescuitul cu momeli vii (ex. rosioare) este interzis, singura alternativa ramasa este „deadbaiting"-ul, adica pescuitul cu peste mort (macrou, smelt, rosioara, etc. – intregi sau jumatati).

Desi pescuitul cu peste mort aduce in peste 60% din cazuri stiuci in mincioc, sortand pestii cei mai mari si in special femelele, vor exista zile cand stiuca nu va putea fi usor scoasa din apatie. In astfel de zile, diferenta dintre un pescuit de succes si un esec va consta in simpla utilizare a uleiurilor atractante, injectate cu seringa in corpul momelei noastre (pestele mort).

De fapt, ce inseamna aceste „oily deadbaits" (pesti morti „uleiati" -in traducere motamo) si ce rezultate notabile pot aduce in pescuitul stiucii... este intrebarea la care vom gasi un raspuns in cele ce urmeaza.

Expertul:

Dave Kelbrick este unul dintre marii specialisti englezi in domeniul stiucaritului cu naluci, numeroasele sale articole pe aceste teme facand deja inconjurul lumii prin intermediul Internetului sau al revistelor de specialitate. Mai mult, este si unul din consultantii firmei Fox, firma-monstru sacru in industria ustensilelor de pescuit sportiv a Angliei.

Dave a avut parte el insusi de experiente neplacute, cand stiuca refuza sa atace nalucile oferite, asa ca a inceput sa pescuiasca, alternativ, si cu pesti morti (deadbaits) la pluta, sau pe fund, lestat. Datorita faptului ca in sezonul rece sunt zile cand stiuca nu musca absolut deloc, Dave a venit cu aceeasi inovatie pe care alti pescari englezi o folosesc deja de ani buni in cazul pescuitului in ape tulburi (unde vazul stiucii este anihilat): injectarea momelilor cu uleiuri atractante puternic mirositoare, cu arome de... peste: anghila, macrou, somon, etc. Nu este nici de mirare si nici un secret ca rata capturilor sale s-a imbunatatit considerabil, insa Dave Kelbrick a avut ideea sa testeze aceasta metoda in apele reci, limpezi precum ginul, in care stiuca nu se aventureaza lesne.

Inca din start, Dave, fiind un pesimist convins, nu se astepta la nici un rezultat remarcabil, deoarece din experientele proprii anterioare, o apa extrem de limpede si rece era cea mai de nedorit situatie pentru orice pescar de pe mapamond (exceptand poate pescarii de salmonide).

In ultima experimentelor efectuate, Dave a prins in conditii similare stiuci si la naluci, si la pesti morti, insa procentajul capturilor la peste mort injectat cu ulei atractant a fost... covarsitor.

Experimentul:

Iata deci cum s-a desfasurat experienta sa inedita: el a pescuit de la egal la egal cu partenerul sau de barca, acesta din urma utilizand peste mort neinjectat, in timp ce Dave a utilizat pesti morti injectati din plin cu uleiuri de anghila si macrou, si in paralel, a mai folosit si naluci.

La prima iesire pe apa „limpede precum ginul", Dave a prins la momeala injectata o prima stiuca de aproximativ 10kg si o a doua de 7kg. Dar a prins si una de 6kg la naluca... Aceasta in timp ce partenerul sau a avut un esec lamentabil, la momeli ne-injectate, necapturand nici macar un singur peste.

Dave a pus aceasta prima situatie pe seama norocului si a hotarat sa continue testarea. Asadar peste o saptamana s-a aflat din nou, pe acelasi loc, cu acelasi partener si cu acelasi sistem de a pescui. La aceasta a doua sesiune de pescuit, Dave a capturat o stiuca de aproximativ 10 kg, altele doua in bransa a 5-6kg bucata, si a unui pui de stiuca (jack-pike), toate la momeli injectate. Partenerul sau a capturat un singur pui de stiuca, adica ceea ce noi romanii cu umor numim „pix".

Au urmat si alte partide, pana aproape de sfarsitul primaverii, cand apele incep sa prinda din nou culoare. Dave a reusit intotdeauna sa captureze cele mai multe si mai mari stiuci, la momelile sale injectate.

Anul urmator, de la inceputul sezonului rece, Dave a reluat sirul experimentelor sale, rezultand un procentaj de 70% din totalul capturilor -pesti prinsi specific doar la momeli injectate-, restul de 30% din capturi fiind realizate la pesti morti neinjectati si respectiv, foarte rar, la naluci (artificiale). Dave chiar putea sa anticipeze muscatura stiucii prin pelicula de ulei ce se ridica instantaneu la suprafata apei cand stiuca isi insfaca, si in unele cazuri molfaia, prada.

Concluzia:

Concluzia finala este ca, intr-o apa extrem de limpede, in care stiuca ar fi trebuit in mod normal sa se ghideze mai mult dupa simtul vazului, simtul mirosului s-a dovedit a domina si coordona comportamentul stiucii vis-avis de prada. Asadar o momeala abundent injectata cu uleiuri atractante va scoate din amorteala pana si cea mai adormita stiuca. Dave insusi a fost uluit de eficacitatea metodei...

Pentru anul urmator Dave isi propune sa experimenteze influenta uleiurilor atractante, injectate, nici mai mult nici mai putin decat in nalucile sale (artificiale grele: plastice moi sau dure).

Alte experimente? Probabil ca da. Un pescar intuitiv si cu imaginatie precum Dave Kelbrick va continua fara doar si poate seria experimentelor sale. Inca de pe acum intuieste efectul pe care l-ar putea avea aceste uleiuri atractante injectate cu pestii morti dragati prin apa (este o alta metoda de succes englezeasca, o combinatie intre pescuit cu naluci si cel cu pesti morti la static, numita „wobbled baits"). Eu... autorul articolului de fata, promit ca va voi tine la curent cu descoperirile lui Dave.

Ce pacat insa ca prea multi pescari romani se incapatineaza in pescuitul cu naluci al stiucii in Delta, ignorand sau nefiind in cunostinta de cauza referitor la aceasta atat de eficace metoda de pescuit la „bucata" sau „peste mort" cum o mai denumim noi popular. Incercati asadar metoda lui Dave si faceti cunoscute rezultatele voastre si celorlalti pescari. Poate ca incet vom reusi sa daramam mitul conform caruia stiuca se prinde cu succes numai la artificiale!

Pe curand!

Adrian AVEL

Pescuitul stiucii Pescuitul stiucii cu peste viu

Pescuitul stiucii cu peste viu


Pescuitul stiucii cu pestisori vii se practica foarte frecvent la noi in tara datorita rezultatelor bune obtinute dar si a costului relativ scazut al acestui tip de momeala. Problema folosirii optime a cirligului in muntura cu pestisor viu este cruciala in mentinerea "viului" in viata, cu mobilitate ampla, in a usura inghitirea nadei si in reusita fazei de intepare. Intotdeauna alegeti acul in raport de marimea pestisorului (pentru un triplu nr. 3 sau 4 utilizati pestisor de 8 cm).
Stiuca ataca prada lateral in 90% din cazuri, iar daca acul este prea protuberant fixat pe spatele pestisorului, inghititura poate fi refuzata. In cazul cirligului triplu se impune fixarea atenta a acestuia in spatele pestelui de obicei lasindu-se liber doar unul dintre cele 3 brate ale "ancorei". Deosebit de eficienta poate fi intrebuintarea unui ac simplu, cu un brat, de marime adecvata, mult mai discret pe spatele nadei cu conditia sa fie corect fixat. Utilizarea unui cirlig dublu cu bratele in echer cu momeala vie este de asemenea excelenta.
Pozitionarea triplului, cirligul cel mai des utilizat in pescuitul stiucii, se face in spatele capului, usor anterior innotatoarelor pectorale struna fiind scoasa in spatele aripioarei dorsale.

Procedeul de fixare a pestelui este urmatorul:

1.Se tine pestele cu capul spre noi;

2.Se inteapa ferm in punctul 1 cu un ac;

3.Se scoate acul in punctul situat in spatele aripioarei dorsale pina cind ochetele iese afara;

4.Se fixeaza ancora in corpul pestelui si se leaga struna.

Naluci compuse la pescuitul stiucii in ape curgatoare
Nalucile compuse se folosesc cu succes la pescuitul stiucii in riuri si fluvii. Perioada optima incepe spre sfirsitul lunii octombrie, pe oglinzi de ape usor tulburi. La primele semne de crestere stabila a apelor intra in actiune lingurile metalice.
Constructia monturii cu naluci compuse este prezentata in fig. urmatoare:

Variantele de monturi sunt sugerate in fig. de mai jos.

Lingurile rotative utilizate de noi cu rezultate deosebite sunt: Aglia, Aglia Long nr. 4, 5 sau Giant Killer.
Retinem ca:

• Recuperarea lenta este cheia succesului;
• Schimbarea nalucilor in functie de debitul si adincimea apei:
• Paletele lungi convin in ape curgatoare;
• Paletele late se comporta excelent in curenti slabi;
• Paletele "aripi de fluture" sunt excelente in iazuri linistite;
• La capatului strunei de otel (kevlar) utilizati un virtej;

Naluci oscilante in S sau "Sinclops" Mepps nr. 3, 26 gr. model universal; pentru curenti puternici cca. 70 gr.
Retinem ca:

• Un pescuit corect cu naluca oscilanta inseamna a simti bataile si maturarile laterale ale nalucii;
• Cercetati zonele transversale si aval - transversale in raport cu malul unde pescuiti pentru ca sunt zone cu randament maxim.

 

 Pescuitul stiucii la lingura

In fiecare an in noiembrie, pescuiti stiuca in iazuri. Pentru ambianta, lumina superba de toamna imbratisind frunzarisul padurii sau al stufarisului face ca frumusetea pescuitului sa nu fie umbrita de risul agresiv al soarelui in prag de iarna. In iazuri cu malurile impadurite, folosind naluci metalice rotative sau oscilante bine alese ca marime si greutate, conditiile sunt extrem de favorabile.

Cutia cu linguri trebuie sa contina:
Pentru apa adinca:

• rotativa Lusox Mepps (cirlig imbracat cu lina, cu plumb vapor in cap) nr. 3 si 4.
• rotativa Aglia "foaie de salcie" Mepps nr. 3 si 4;
• Crack Wool Red Flock Daiwa 22 g;
• oscilanta Eira Rublex 30 g, Effzett DAM 22 ppina la 30 g.

Pentru suprafata:

• rotativa Aglia Mepps paleta unghie si Winner Mepps nr. 3 si 4;
• Ondex Rublex 5 si 7 g;
• oscilanta Atom ABU Garcia 12 g;
• rotative si oscilante DAM foarte colorate.

Varga: putere (actiune) 10-30 g;
Fir nylon 0.26-0.30 mm si struna de otel (kevlar ...).

Posturi in iaz: 1 si 2 - pe oglinda lacului si din foisor pe timp rece; 3 - pe linga malul insulitei pe timp rece; 4- stufaris, papura pe vreme blinda; 5 si 6 -coada lacului si la nuferi in zile caldute; 7- ponton in toate sezoanele.


Autor: Iancu Horia - Bucuresti

Pescuitul stationar al pestilor mari

Se stie ca pestii pasnici mari se prind aproape exclusiv cu lanseta, cu plumb greu sau momitor incarcat cu nada, pe fundul apei. Partide deosebit de atractive se pot face insa si la pluta, daca respectam cateva reguli de baza. Oricum, trebuie sa recunoastem ca pescuitul la pluta este mult mai spectaculos decat cel cu lanseta, in mare parte datorita faptului ca pescarul va sesiza toate fazele muscaturii din miscarile pe care le descrie pluta. Urmarirea atenta a plutei necesita cu siguranta un efort cu mult mai mare decat asteptarea ca clopotelul de la lanseta de fund sa sune, semnalizand o eventuala muscatura. Insa tocmai acest lucru face pescuitul la pluta pasionant. Pestii pasnici mari stau de obicei la o distanta apreciabila de mal, deci putem exclude din start pescuitul lor cu vergi fixe de 4, 5 metri. Metodele de pescuit cele mai eficiente sunt: pescuitul cu varga rubesiana(ce atinge lungimi considerabile, de 14 metri sau chiar mai mult), si pescuitul in stil sheffield (folosindu-se o lanseta de calitate in jur de 4 metri lungime). Pescuitul la rubesiana este foarte eficace la pestii pasnici mari, acesta fiind de fapt scopul pe care il urmaresc fabricantii de vergi rubesiene. Elasticul interior al rubesienei sustine greutati diferite, in cazul pestilor cu adevarat mari folosindu-se doua sau chiar trei elastice impletite. Principalul avantaj al acestui stil de pescuit consta in aceea ca montura este lansata cu precizie maxima in aceeasi zona, nadita abundent in prealabil. Distanta de pescuit este practic egala cu lungimea vergii, ceeea ce uneori este insuficient pentru a ajunge la locurile mai adanci, preferate de pestii mari. Pescuitul la sheffield are cateva puncte forte care uneori il fac mai eficient decat pescuitul la rubesiana. In primul rand, acest stil de pescuit permite lansari foarte lungi de pe mal, uneori la 30 metri. In lacurile mari si adanci, pestii respectabili ezita adesea sa se apropie prea mult de mal, si dintre stilurile de pescuit la pluta numai sheffield-ul permite lansarea momelii acolo unde circula pestii mari. Un alt avantaj este acela ca, vara sau toamna tarziu, o zi de pescuit la rubesiana poate fi foarte obositoare, fie din cauza temperaturii si necesitatii pescarului de a sta nemiscat, fie din cauza vantului. Confortul este absolut pentru pescarul de sheffield, iar pe de alta parte, in lacurile de baraj, adesea bogate in exemplare mari, numai pluta culisanta care se foloseste in stilul sheffield va face capturile posibile. Pentru a mentine momeala pe fundul apei, si in acelasi timp pentru a nu afecta sensibilitatea liniei de pescuit, este necesara o struna de cel putin 30 centimetri. In cazul pescuitului la sheffield, este neaparat necesara folosirea unei plute cu corpul ingrosat si antena lunga, care este foarte putin influentata de valuri. In afara grupului de plumbi principali, este recomandabil sa existe si plumbi intermediari, care sa poata fi eventual coborati langa ultimul plumb dinspre carlig, daca acesta nu este suficient pentru a imobiliza struna pe fund (pentru ca aici isi cauta hrana crapul, platica, babusca mare, linul). Exemplarele mari de pesti pasnici fiind foarte banuitoare si precaute, nici o miscare a liniei nu trebuie sa le trezeasca neincredere fata de momeala. Astfel, un comportament prea putin natural al momelii, de pilda miscarea acesteia pe fundul apei, starnind norisori de mal, nu are decat darul de a speria pestii. In afara unor cazuri speciale, legate de cautarea unor strate de apa cu temperaturi ideale sau datorita unei nadiri abundente de suprafata, pestii pasnici mari se hranesc pe fundul apei, cautand in mal diverse larve. De aici necesitatea lasarii strunei pe fundul apei. Imobilitatea perfecta a liniei, mai ales in conditii de vant puternic sau curenti de fund rapizi, este mai mult decit necesara. Pentru aceasta este necesara stationarea pe fund a mai multor plumbi. Nadirea abundenta inaintea partidei de pescuit este poate cel mai important factor de care trebuie tinut cont in abordarea unei partide de pescuit la pestii mari. Cu cit granulatia nadei este mai mare, cu atat aceasta va interesa pesti mai mari (lucru verificat stiintific, si datorat taliei gurii); totodata, o particula mare are un aport de energie mare, in consecinta ea va starni interesul pestilor mari. Selectarea particulelor mari de nada se face cu ajutorul unei site fine, care suprima particulele mici, inutile in cazul de fata.
Un amestec bogat in lipide, proteine si glucide va fi mereu apreciat de exemplarele mari. De aceea toate fainurile grase, ca cea de arahide, sau zahazoase sunt foarte eficace. Adaugarea de turta de floarea-soarelui, de soia poate da rezultate foarte bune. Daca efectul de plutire a nadei poate in unele cazuri sa atraga si mai multi pesti in locul nadit, in cazul babustii efectul este invers, deoarece aceasta nu agreeaza compania pestilor mici, care o pot deranja. Deci, la babusca se foloseste o nada mai inchisa la culoare. Nadirea se face in functie de tipul apei. Pestilor mari, mai ales in lac, nu le place sa fie deranjati odata instalati la nada, si o singura bila de nada aruncata in cursul pescuitului ii poate pune definitiv pe fuga. De aceea este de preferat o nadire masiva la inceput (10, pana la 15 bile mari) si apoi pescuit fara nadire. O alternativa in cazul cand, dupa o anumita perioada, pestii totusi nu mai trag, este nadirea exclusiv cu viermusi, cu ajutorul unei prastii. In acest mod, perturbarea pestilor este minima. Pe de alta parte, pe rau, este imperios necesar uneori ca dupa fiecare "curgere " a carligului cu momeala sa aruncam o mana de nada, mai ales in cazul pescuitului la platica. Tot pe rau, pescuind la babusca, pentru a selectiona exemplarele cele mai mari, ideal este sa facem o nadire cu o nada usoara, de suprafata, in care inglobam casteri (pupe de viermusi). Nada usoara va fi purtata de curent spre aval, antrenand babustile mici mult in josul raului, pe cind casterii vor cobori rapid spre fundul raului, atragand in amonte babustile mari. Culoarea nadei are o importanta primordiala, mai ales in ceea ce priveste pestii rapitori. Culorile deschise, intense permit selectionarea celor mai mari pesti. Colorarea unei zone a fundului apei in galben sau alta culoare deschisa, puternica face pestisorii mult mai vizibili pradatorilor pe acest fond deschis, si de aceea indivizii de talie mai mica se aventureaza aici mai rar decat cei mari. Trebuie recunoscuta eficacitatea aditivilor, fie ei lichizi (tip Aromix) sau praf. Intre acestia, vanilia ramane unul dintre cei mai folositi si mai eficace. Ideea de baza este ca, indiferent de aditiv, faptul ca acesta este dulce determina nada sa fie foarte apreciata de pestii mari, tot timpul sensibili la aportul energetic a ceea ce ingera. La un apetit mare.momeli mari! Nu ezitati sa propuneti pestilor mari momeli voluminoase, de exemplu un cocolos de pasta, un buchet de viermusi. Unele momeli sunt parca special adaptate pescuitului pestilor mari, cum este cazul ramelor, graului sau porumbului. In plus, se poate incerca combinarea unor momeli de culori diferite, de exemplu vierme si rima, care in acelasi timp ofera un contrast ce atrage pestii mari. Cind pestele trage, este de preferat sa ii dam ragaz sa inghita momeala decat sa intepam prea repede, riscand un rateu.
Bogdan Cristescu, 18 ani

Pescuitul salaului

Pescuitul salaului la rima serpeasca

Salaul se pescuieste la pestisor mort sa viu si mai putin cunoscut la rima groasa denumita si rima serpeasca. Deoarece tehnica pescuitului la pestisor este tratata pe larg in cadrul articolului Pescuitul stiucii, aceasta fiind valabila si pentru salau, prezentam in continuare citeva sfaturi si observatii utile pentru pescuitul salaului la rima serpeasca.

1. Pescuitul salaului la rima manevrata da rezultate bune cam pe tot timpul anului chiar si cind cresc apele;
2. Materialul utilizat este practic identic cu cel folosit la tehnica pescuitului cu peste exceptind varga care trebuie sa aiba virf mai putin rigid pentru a propulsa cu suplete rima fara ca aceasta sa se rupa. Varga va avea lungime de circa 3 m, putin mai scura pentru pescuitul din barca, cu o actiune de 10-30 g;
3. Mulineta este cu tambur fix, avind o greutate de max. 350-400 g, prevazuta cu circa 200 m nylon fluorescent de 0.26 mm. Recuperarea mulinetei trebuie sa fie de 75-90 cm fir/ tura. Eficacitatea optima se obtine prin evitarea oscilatiilor in timpul mulinarii, deci este recomandabila o mulineta cu cit mai multi rulmenti, bine echilibrata;
4. Montajul se compune dintr-un forfac de 0.24 mm si 30 - 50 cm lungime. Cirligul triplu va fi nr. 6 sau 8 (functie de grosimea rimei). Forfacul va fi legat la linie printr-un virtej-agrafa nr. 2. Plumbajul va consta dintr-o alica de 8-15 g strinsa pe agrafa. O alta solutie consta in a suprima forfacul si a fixa un cirlig simplu nr. 4-8 pe ochetele agrafei lestate deja. Legati un fir de cupru pe ochetele acului si treceti firul prin rima pentru a o rigidiza;
    

5. Modul de pescuit nu este complicat. Dupa lansare trebuie controlata coborirea care intinde firul intre virf si luciul apei (vezi fig. de mai jos);
6. Animatia se compune dintr-o succesiune de trageri delicate intrerupte de oprire si de tremuraturi. Virful vergii lucreaza vertical si lateral. Daca rima este corect inserata in triplu sau acul cu sirma de cupru, ea executa un dans de atractie, facind circumvolutii si oscilatii;
   

7. Muscatura are loc la decolarea rimei dupa o asezare pe fundul apei. Acesta, in general, se manifesta brutal printr-o tragere prompta. Intepati rapid si cautati minciogul pentru ca, prin aceasta tehnica de pescuit, prada poate fi apreciabila;
8. Cunoasterea locurilor poate fi esentiala pentru reusita dvs.. Trebuie sa cunoasteti eventualii arbori cazuti, gropanele etc.;
9. In lacuri si iazuri salaul se poate gasi oriunde; prospectarea metodica este importanta. La nevoie intrebati pescarii care cunosc topologia apei mai bine ca oricine;
10. In riuri exista locuri privilegiate: prundisuri, funduri nisipoase, in aval de stilpii podurilor, linga malurile abrupte.

Autor: Iancu Horia -Bucuresti

Pescuitul la sheffield

Pescari la sheffield sunt multi, dar discutiile despre aceasta stil, cel putin pana acum, s-au referit la originea termenului si nu la tehnica. Personal, nu mi-am pus nici o data problema de ce la noi ii spune sheffield in timp ce in alte parti se numeste a l'anglaise sau match. Consider ca tehnica este mai importanta decat denumirea acesteia (eu cel putin de cand o stiu i se se spune sheffield - denumire acceptata si de catre AGVPS). Sheffield-ul se foloseste in general atunci cand este necesar pescuitul la distante mari (pana la 50-70 m) cu pluta si la adancimi ce depasesc cu mult lungimea vergii. Vergile cele mai uzuale sunt cele de tipul match de 3.9m sau 4.2m cu foarte multe inele (16-17 de preferinta). Acestea permit lansari foarte precise si la distante mari, iar datorita inelelor cu picior lung nu permit lipirea firului de varga. Tot datorita lungimii destul de mari a vergilor putem avea un control foarte bun asupra plutei. Eu folosesc o varga Competition Match (de la GIPO) de 3.90 m in marea majoritate a cazurilor cand pescuiesc la sheffield si Competition Match de 4.20 m cand dau la pesti mai mari.Mulineta ideala pentru aceasta tehnica trebuie sa aiba o recuperare rapida, frana pe coada (preferabil) si cel mai important sa se potriveasca perfect cu varga (varful conului descris de fir atunci cand iese de pe tambur trebuie sa fie in dreptul primului inel). Este bine sa avem o astfel de mulineta destinata numai acestui tip de pescuit. In privinta mulinetelor cred ca cele mai bune sunt SHIMANO Stradic 3000 GTM (am vazut la Scothorne in Croatia trei astfel de mulinete, aliniate in stand).Firul folosit trebuie sa fie scufundator, pentru a se putea scufunda imediat dupa lansare si in acest fel nu va mai crea burta, ceea ce inseamna intepaturi rapide si precise, fara rateuri. Grosimea lui este in general intre 0.10 si 0.18 (personal folosesc 0.12 si 0.14). Este bine sa avem un degresant pentru fir (ar trebui sa se gaseasca prin magazinele de specialitate) si care trebuie folosit cu cel putin 5 minute inaintea primei lansari, usurand in acest fel scufundarea.Plutele folosite sunt din cele lestate, culisante, speciale pentru sheffield. Greutatea plutei se alege in functie de distanta la care se pescuieste si conditiile de pe balta (curent, vant etc), iar lestul in functie de pestele urmarit si adancimea apei. Cand alegem sensibilitatea plutei trebuie avuta in vedere specia de pesti urmarita. Faptul ca plutele culiseaza permite pescuitul la adancimi mai mari decat lungimea vergii. Pluta se prinde pe fir prin intermediul unei agrafe cu vartej. Pentru blocarea cursei plutei se folosesc noduri culisante. Nodul de jos trebuie asezat la o inaltime destul de mare fata de plumb, in asa fel incat atunci cand suntem in pozitie de lansare, pluta sa nu atinga plumbul. Nodul de sus este cel care determina adancimea la care pescuim. In ultimul timp au aparut plutele cu lest variabil (prin scoaterea sau adaugarea unor saibe) si care pot fi folosite in foarte multe cazuri. Lestarea trebuie facuta, asa cum am spus, in functie de pestele urmarit si adancimea apei. In general se folosesc plumbaje intre 1 si 2 gr.; cu cat adancimea apei este mai mare se foloseste un plumbaj mai greu pentru ca montura sa ajunga mai rapid pe fundul apei, dar aceasta nu trebuie sa fie foarte mare pentru a nu micsora sensibilitatea. Se poate folosi un plumbaj unic culisant (are avantajul ca nu se incurca asa usor si coboara foarte rapid) sau un plumbaj format din multe alice distribuite pe linie (si care este foarte sensibil). In privinta carligelor acestea trebuie sa fie inchise pentru a retine foarte bine pestele (riscul de a pierde pestele pe drum este foarte mare). Marimile cele mai des intalnite fiind intre 14 si 18 (personal folosesc VMC anglaise). Lungimea forfacului este in general mult mai mare decat in cazul pescuitului la fix (cca 50 cm) putand fi lestat. In ceea ce priveste tehnica propriu-zisa ar cam fi urmatoarele: dupa ce ne alegem locul de pescuit si ne pregatim ustensilele se vor face cateva lanseuri de control, timp in care putem determina lungimea la care vom pescui, adancimea apei, curentul si pot fi facute modificari asupra liniei de pescuit. Cand ne hotaram unde si cum vom pescui putem face o lansare si trece firul de pescuit prin stoperul de la mulineta (ne asiguram ca toate lanseurile vor fi facute la aceasi distanta) sau putem marca pe firul de la mulineta cu un marker special. Dupa aceasta lansam din nou in zona in care dorim sa pescuim, asezam varga pe suport si nadim locul. In cazul in care distanta este prea mare se va folosi o prastie pentru nadire. Dupa ce am nadit locul putem recupera, pune momeala in carlig si lansa din nou. Nu ramane decat sa asteptam pestele.
Romulus Ches - Presedinte APS GIPO

Pescuitul la somn

Pescuitul somnului este foarte indragit de numerosi pescari datorita, poate in primul rand, misterului care pluteste in jurul acestui peste. Nu de putine ori capturile de somn sunt de-a dreptul spectaculoase, fiind capturate in ultimii ani exemplare de somn ce depasesc 45 kg. O astfel de captura record a fost inregistrata in lacul Fundeni Frunzanesti, captura care a castigat trofeul Carligul de Aur acum cativa ani. Cea mai importanta captura (la pescuit sportiv) se pare ca provine tot din acea balta si are in jur de 65 kg. Din relatarile locuitorilor comunei Fundeni, balta are in prezent exemplare foarte mari de somn, unele care ar putea depasi 80-90 kg. Pe inserate, cand localnicii vin pe malul baltii sa-si cheme orataniile (rate si gaste) de pe luciul apei, multi au asistat la adevarate vanatori duse de monstrii adancurilor care faceau sa dipara uneori 2-3 rate in cateva clipe, sub privirile neputincioase ale stapanilor. Marele avantaj al acestor monstri il constituie stufurile plutitoare din aceste balti, adevarate fortarete pentru somni in campaniile de recoltare a pestelui.

Pescuitul somnului da rezultate remarcabile noaptea, in special in intervalele orare 20.00 - 24.00 respectiv 03.00-06.00. Recunoscut ca sanitar al baltilor, somnul este atras de carnea usor alterata; ficatul de porc si intestinele de pasare sunt cel mai des utilizate ca momeli. De cele mai multe ori principiul "momeala mare-captura mare" este respectat. Pentru exemplarele de 10-15 kg rezultate bune se obtin si cu brotacei. Carligul folosit (simplu sau triplu) trebuie sa fie mare si rezistent, somnul avand gura larga, lacomia acestuia facand ca prada sa fie inghitita cu totul. Somnul este atras de sunetele joase, pescarii lipoveni utilizand in acest sens o uneala numita clonc, de forma unei linguri incovoiate care prin lovirea de luciul apei produce un zgomot asemenator cu cel al destuparii unei sticle de sampanie. Undele de frecventa joasa, chiar de intensitate mica, au proprietatea ca se pot propaga la distante mari si sunt foarte provocatoare pentru somnii uriasi. Am vazut constructii artizanale de generatoare de sunete de joasa frecventa, utilizate pe post de greutate, care au dat rezultate remarcabile la ademenirea somnilor. Difuzorul utilizat este de constructie speciala (are diametrul mic dar poate genera sunete de joasa frecventa). Acesta este conectat la un generator elecronic de frecventa joasa (max. 150 Hz).
Firul utilizat pentru prinderea somnului trebuie sa fie rezistent. Pentru exemplarele mari se utilizeaza fire de 04. - 0.6 mm sau chiar mai mult. Firele textile sunt din ce in ce mai preferate la pescuitul exemplarelor mari. Varga trebuie sa fie rezistenta (actiune 100-300g) iar mulineta trebuie sa fie masiva, cu un angrenaj deosebit de rezistent. In rest, pescuitul somnului nu necesita o tehnica prea sofisticata, fiind asemanatoare cu cea a pescuitului la crap. Singurul lucru pe care este bine sa-l retineti este acela ca, deseori, somnul agatat se ascunde dupa obstacole sau intra sub stuf, de unde nu-l veti mai scoate; din primul moment al agatarii somnul trebuie manevrat cu atentie. Un alt aspect interesant este acela ca somnul odata intepat lupta cu indarjire iar cand simte ca este invins se baga in namol luand forma de secera. Daca fundul baltii este malos atunci este greu sa-l convingeti sa plece. Exemplarele mai mici sunt trase ca un galos; cele mari insa... pot ramane acolo. Unii pescari, inzestrati cu barca, pleaca pe fir incercand sa determine pestele sa se ridice din namol. De cele mai multe ori ramanem cu impresia ca firul este agatat. O tehnica mai putin cunoscuta de pescari este aceea ca somnul "ancorat" in namol poate fi usor scos la plimbare tensionand firul dupa care il vom ciupi precum coarda unui pian. Vibratiile inalte produse de aceasta manevra deranjeaza foarte tare pestele scotandu-l din namol fara mult efort.
Somnul mai musca bine si la rama alba de pamant (buchet de rame) preferand si buchetul de virmusi si uneori chiar si mamaliga. Acest din urma caz este relativ rar; in multe situatii mamaliga era inghitita de un carasel care devenea la randul lui momeala pentru somn.
In apele curgatoare (Dunare in speta), latura de peste rapitor a somnului este mult mai pronuntata. Aici se pot prinde exemplare frumoase la naluci. Somnul se gaseste foarte des sub straturi foarte mari de apa; atunci trebuie alese nalucile cele mai mari si mai grele: MUSKY KILLER, GIANT KILLER, GIANT LUSOX, SYCLOPS 3 (lipiti doua palete No. 3 sau luati modelul din plumb pentru mare).
Ca perioada optima de pescuit la somn, statisticile personale sau ale unor publicatii de specialitate indica perioada de inceput si de sfarsit de vara. Randamentul maxim este dat in luna iunie, mai ales perioada 15-30 iunie, in functie de factorii climatici aceasta extinzandu-se pana la jumatatea lunii iulie. Hrana din abundenta, dupa perioadele de hibernare din iarna si de reproducere din primavara, face ca somnul sa fie lacom si foarte activ. In lacul Frunzanesti (bazinul 2) pescari nesportivi au avut in perioada mentionata partide in care au capturat cu lanseta pana la 60 de exemplare de somn pe seara, in greutate de 0.5- 12 kg/buc..
Tehnica de pescuit la somn este in general simpla si poate fi dobandita usor intr-o singura partida de pescuit. Secretul la pescuitul somnului este sa nu va grabiti sa intepati pestele decat cand acesta trage hotarat.


Dumitru Georgica - Vasilati

Pescuitul la rapitor cu pestisori vii

Este de departe cea mai respandita metoda de pescuit la rapitori, datorita costurilor reduse si a usurintei de folosire. Principiul este cat se poate de simplu: rapitorii se hranesc cu pestisori vii ? Atunci sa le oferim astfel de pestisori, garnisiti bineinteles cu carligele corespunzatoare.
Metoda da rezultate atat pentru incepatorii aflati la primele capturi, cat si pentru pescarii 'cu pretentii', aflati in cautarea capturilor capitale. Singura conditie este de a adapta montajul si pestisorul momeala cu talia pestilor cautati. Speciile pe care le vizeaza de aceasta metoda sunt stiuca, salaul, bibanul si somnul.

Avantaje:

1. Este simplu de folosit, chiar daca subtilitatile nu lipsesc, ca de altfel la orice metoda. Odata montura lansata in apa, nu mai ramane decat sa fie supravegheata. Nu e metoda cea mai eficace de pescuit cu pestisor, dar pentru un pescar debutant este un inceput.

2. Este una dintre cele mai bune metode de a prinde pesti mari. Dovada stau capturile prezentate in revistele de pescuit.

Dezavantaje:

1. In ceea ce priveste insa numarul de pesti prinsi, metoda este mai putin buna, cedand teren in favoarea metodelor active, de cautare a rapitorilor in locurile unde banuim ca se ascund.

2. Cei ce pescuiesc cu momeli artificiale vor obiecta dificultatea gasirii si pastrarii pestisorilor momeala.

Montajele de baza

Exista o multitudine de montaje, fiecare pescar adaptand unul deja existent la preferintele sale, dar in pricipiu exista doua montaje de baza, care se pot combina : intre ape, la pluta si Pater Noster. Primul este supus actiunii curentului de apa, vantului si tractiunii pestisorului momeala, in timp ce al doilea va ramane exact in locul lansarii. In functie de conditile de pescuit, fiecare are avantajele si dezavantajele sale.

Montajul intre ape este cel mai simplu si raspandit. Se compune dintr-o pluta fixa sau culisanta, cu o portanta intre 3 - 20 grame, suficienta cat sa impiedice pestisorul momeala sa o scufunde, dintr-un plumb si un carlig (simplu, dublu sau triplu). Struna este de regula atasata de linie printr-un vartej, pentru ca evolutia pestisorului momeala sa nu rasuceasca firul. La pescuitul stiucii, salaului si somnului mare struna va fi metalica, preferabil cat mai flexibila pentru ca evolutia pestisorului sa fie cat mai naturala.

Montajul Pater Noster

In functie de pozitia plumbului fata de pestisorul momeala, exista doua variante ale monturii Pater Noster: cu plumbul pe fundul apei si pestisorul deasupra, sau cu pestisorul legat dupa plumbul care va fi culisant (aici doua poze cu cele doua cazuri). In cel de-al doilea caz vom folosi un pestisor care innoata de preferinta la suprafata (oblete, carasel), pentru a nu se infunda in mal, caz in care montura devine ineficienta.

Pestisorii momeala

In principiu orice specie de peste poate servi ca momeala daca este suficient de rezistenta in carlig. De asemenea, trebuie respectate limitele minime stabilite prin lege pentru fiecare specie in parte.

Modul de intepare a pestisorului este prezentat in imaginile urmatoare. Alegerea depinde de tipul pestisorului, de marimea acestuia, stilul de pescuit. Important este ca acul sa fie foarte bine ascutit. Cand il intepati de spate, aveti grija sa nu-i atingeti sira spinarii. Tineti minte ca un rapitor incepe sa inghita prada de la cap. Acesta este motivul pentru care va recomand prima varianta de intepare.
Caraselul este una dintre cele mai bune momeli (e foarte rezistent in carlig), tiparul (la pescuitul somnului), babusca, rosioara.

Pestisorii fie ii cumparam din piata (in orasele mari), fie ii prindem din timpul verii, cand acestia abunda, si ii tinem acasa intr-un acvariu, bidon de plastic si ii folosim la nevoie, fie ii pescuim cu o napatca mica de 1x1 metri, chiar pe locul de pescuit. Pentru a-i pastra mai mult timp trebuie sa le asiguram conditii optime de lumina (nu-i tineti in beci fara lumina), temperatura (10-20 grade Celsius), oxigen (folositi un aerator de acvariu) si hrana.

Cum pescuim?

Lansarea montajului in locul vizat se face cu grija pentru ca pestisorul sa nu se deterioreze sau sa zboare din carlig. Este de preferat lansarea pe sub mana. In cazul in care panta pe care o face firul este suficient de mare, putem lansa fara momeala, dupa care intindem firul, prindem pestisorul de fir prin intermediul unei agrafe si il lasam sa coboare pe fir in apa, pana la adancimea reglata in prealabil cu un stopper. Asezarea lansetei in suport se va face dupa ce ne-am asigurat ca frana mulinetei este bine reglata.

In cazul in care pescuim cu o montura intre ape, din cand in cand vom mai misca momela din loc, pentru a 'acoperi' o suprafata mai mare de apa.

Muscatura este de obicei sesizata printr-o scufundare a plutei urmata de tragerea firului. Pluta de poate si culca, daca rapitorul porneste spre suprafata. Fiti gata sa-i dati fir, pentru a nu simti o rezistenta anormala din partea pestisorului momeala. Inteparea trebuie facuta atunci cand considerati ca rapitorul are in gura carligele din momeala. Aceasta durata este extrem de variabila, chiar pentru aceeasi specie. Mai bine il lasati mai mult decat mai putin, pana cand veti sti sa apreciati corect momentul inteparii.

Echipamentul necesar

1. Lanseta intre 3-4 metri, cu o actiune telebolica. Puterea ei va fi corelata cu talia pestilor urmariti. Pentru distante mai mici se poate folosi si o undita de 4-6 metri.

2. Mulineta nu are o asa de mare importanta ca in cazul altor tehnici. Alegeti mai degraba una mai mare decat una mica, cu 1-3 rulmenti. Ar trebui sa poata inmagazina 150 metri de 0.3. Atentie la reglarea franei.

3. Nylon-ul poate fi obisnuit, dar unul fluorescent va va ajuta sa vedeti ‚plecarile’ mai bine. 0.26 e un diametru bun, 0.24 pentru un pescuit la distanta mai mare, 0.30 daca pescuiti in locuri cu agatari frecvente. Pentru capturile capitale, diametrul va fi crescut corespunzator.

4. Strune metalice flexibile, de un diametru corelat cu marimea pestilor vizati, pentru stiuca si exemplare mai mari de salau si somn.

5. Gama de plute cu portanta de la 5 la 20 grame.

6. Plumbi intr-o gama de la 1 la 10 grame pentru echilibrarea plutei, precum si plumbi cu ochet de 20 - 40 grame pentru monturile Pater Noster.

7. Vartejuri cu agrafe.

Autor: Pescuitul.ro

Pescuitul la guvizi

Observ ca toata lumea este interesata in special de capturi mari. Este adevarat, satisfactiile pe care ti le ofera capturarea unui crap mai mare de 3kg (ce sa mai vorbim de un salbatic romanesc de 10kg.)  sunt de neegalat (mie, cel putin, dupa mai bine de 30 ani de cind mi-a intrat aceasta boala in singe, inca imi mai danseaza genunchii charleston timp de 5-10 min. dupa ce il vad pe dinsul in juvelnic).

Totusi... Satisfactii deosebite ti le ofera si pescuitul la "baboiasi", in special in lunile februarie-martie cand platicutele, bibanii si rosioarele sunt deosebit de hraparete. De multe ori nici nu mai ai timp nici sa mai improspatezi momeala pe cirlig, si de altfel nici nu prea ai de ce, atita timp cit dinsii se multumesc si cu coaja de rima.

Dar, mai exista un pestisor in tara noastra, care nu prea este bagat in seama de catre pescarii de apa dulce, dar care in perioada 15 Martie-01 Mai devine deosebit de activ si care poate oferi satisfactii deosebite tuturor pescarilor, de la incepator, la mare maestru. Aduc in discutie guvidele din Marea Neagra. Este o placere sa-l pescuiesti in aceasta perioada (mai ales ca se intra in prohibitie la apele de ses si colinare). Este perioada in care poti pescui de regula 3kg/h, daca marea nu este agitata.

Guvidele mai are un mic secret pentru care merita sa-l pescuiesti, secret pe care nu il cunosc nici unii locuitori ai litoralului. Are niste icre colosale, de marimea celor de stiuca, galben-aurii si foarte, foarte gustoase. Se pot consuma prajite (dar este pacat), salata de icre (numai de guvide sau in amestec cu icre de ciprinid) sau sarate, pe piine cu unt. Am convingerea ca acei dintre dumneavoastra care le-au gustat odata, vor dori ca in fiecare primavara sa stringa cel putin 1kg de icre pentru iarna ce vine. Durerea este ca iti trebuiesc cam 8-9 kg de femele pentru 1kg de icre si iti cam piere cheful cand iei pestele la curatat.

Pentru acei care nu au pescuit niciodata guvizi, vreau sa adaug citeva cuvinte despre habitatul si obiceiurile lor. De regula, guvidul sta ascuns sub pietre, de unde pandeste, iese si ataca prada (alevini, sprot sau guvizi tineri), culege resturi de scoici aduse de curenti si unde ulterior se refugiaza. In perioada de depunere a icrelor, aproximativ 20 aprilie-05 Mai, iese de la piatra in zone nisipoase sau cu piatra alba (fara alga).

Aceste zone pot fi usor recunoscute dupa culoarea deschisa a apei. Dupa depunerea icrelor, apa incalzindu-se, guvidul migreaza catre ape mai adinci, de unde revine pe la inceputul lunii octombrie, cind apa se mai raceste la mal.

Daca veti dori ca in aceasta primavara sa incercati un pescuit la mare, imi face placere sa va descriu tehnica mea, pentru a prinde cit mai mult peste. Oricum, guvidul este atit de activ in perioada de depunere a icrelor, incat oricine il poate pescui (conteaza insa si cat si in cat timp).

Folosesc o lanseta de 30-60g, mulineta de marime 50 sau 60 cu recuperare cit mai rapida, fir de 0,35mm (bune si stifturile din bazare, avind in vedere ca uzura mulinetei si a firului este foarte rapida la acest pescuit).

Pescuiesc numai la pluta plimbatoare (vezi fig. urmatoare). Pluta poate tine o greutate de 30g de plumb, avand in vedere ca uneori este necesara o lansare la o distanta de 20-30m de dig sau ca se pescuieste uneori la o adincime de 7-10 m. 

Montura este pe un fir de 0,35mm, doua cirlige nr.4 (de preferat mustad argintate), cu o greutate de 30g intre cirlige. Adincimea apei se regleaza prin deplasarea nodului culisant in lungul cimpului. Deasupra ochiului de care se prinde montura, pe cimp, se face un nod pescaresc din alt fir, astfel incit, in caz de agatare si rupere, sa nu se piarda pluta.
Momeala: midie, scoica alba (nu cunosc denumirea stiintifica), rama rosie de gradina (cat mai mare, groasa si suculenta), rama neagra (f.f. buna), sprot proaspat sau sarat. La utilizarea midiei si a sprotului exista dezavantajul ca trebuie inlocuita momeala dupa fiecare captura, ceea ce nu este necesar in cazul celorlalte momeli ( se castiga timp pretios).
Inainte de a incepe pescuitul, observati apa. Alegeti locul unde apa este mai deschisa la culoare, lansati si trageti pluta catre zona mai intunecata (daca observati astfel de zone). In acest caz se cheama ca momeala a ajuns la "cap de piatra" si se afla in zona in care locuieste, de regula, guvidul . Intai lansati mai la distanta, potriviti apa astfel incat pluta sa stea inclinata, si apoi aduceti pluta catre mal, mutand-o cate 1-1,5 m. Urmariti daca exista locuri unde aceasta se indreapta. Cautati in acest mod zonele mai adinci aflate intre pietre, la fundul apei. Acolo se afla dinsul adunat. Repetati miscarea si mai la stinga, si mai la dreapta, pentru a gasi locul cel mai bun si pentru o mai buna cunoastere a fundului apei in zona in care pescuiti.
Dupa ce v-ati ales locul in care veti lansa, pentru o mai buna prezentare a momelii pe fundul apei, mariti apa la pluta pana ce aceasta va sta inclinata, apoi micsorati apa numai atat cat sa se indrepte pluta.
Veti pierde cu toate aceste proceduri aproximativ 10 min., daca nu cunoasteti locul dinainte, dar merita.
Daca schmbati zona in care lansati nu ezitati sa potriviti din nou apa la pluta, fundul marii fiind, in general, foarte variat ca adincime.

Daca dupa ce ati stabilit zona in care veti pescui, pestele nu musca in maxim 2-3 min, ceva este in neregula. Ori momeala nu este pe fundul apei si atunci potriviti inca o data apa la pluta, ori locul nu este bun si atunci nu ezitati sa va mutati, ori pestele nu maninca (lucru pe care il veti observa uitindu-va la ceilalti pescari) si atunci "aveti putintica rabdare", sigur isi va da drumul dupa un timp destul de scurt.


Daca pestele maninca bine (trage imediat sau aproape imediat ce se indreapta pluta), nu ezitati a schimba locul ori de cite ori frecventa muscaturilor scade sub 1 min, mai ales daca din acel loc ati prins mai mult de 3-4 kg.

Daca doriti sa prindeti masculi (guvizi mai mari), pescuiti la "cap de piatra " sau pe "placa de piatra" (zona cu apa mai inchisa la culoare). Daca doriti sa prindeti femele (mai mici ca dimensiune, dar cu icre), pescuiti in zone in care apa este mai deschisa la culoare.

Cum deosebiti masculii de femele? Masculul este in general mai inchis la culoare, este mai mare, are capul mai masiv si gura mare. Femelele sunt mai mici, au capul mai ascutit, gura  mica si sunt albicioase pe burta.
Pentru cei ce doresc sa pescuiasca guvizi, la greutate, nu la pluta, vreau sa-i sfatuiesc ca legarea carligelor sa fie scurta, la 4-5 cm de struna, primul cirlig de deasupra plumbului sa cada pe plumb, iar al doilea cirlig sa fie prins cit mai jos posibil, atat cat sa nu se incurce cu primul. Aduc aceasta precizare deoarece am vazut destui pescari de apa dulce care doreau sa prinda guvizi cu monturi pe care le foloseau de obicei, primul carlig fiind legat deasupra plumbului la 20-25cm si al doilea cu inca pe atata mai sus. Nu prea se oboseau guvizii sa urce pana la momeala.
Pentru cei ce vor dori sa-si confectioneze singuri o pluta plimbatoare, avand in vedere ca cele din comert sunt destul de costisitoare si nu intodeauna se gasesc plute ce pot fi lestate cu mai mult de 30g de plumb, iar la o zi de pescuit se pot pierde 3-5 plute (sau niciuna), voi descrie modul in care le confectionez eu (vezi figura urmatoare).

Material : pluta sintetica (greu de gasit), lemn de balsa (si mai greu de gasit), talpa de la papucii turcesti (din cei colorati aflati in bazar; alegeti model cu talpa cit mai tare).

Pentru a confectiona corpul plutei, se taie o bucata de material, cu latura de aproximativ 2,5 cm. Corpul se formeaza, foarte usor, cu putina indeminare, la un polizor, rotind bucata de material in jurul axei sale.

Antena se confectioneaza din betisoare sau tubulete de plastic (se gasesc la librarii). Tubuletul se incalzeste usor la un cap si prin rasucire intre degete, se obtine forma ascutita.

Se practica un orificiu in capatul corpului plutei, cu o sula sau o sirma ascutita, pe care o tinem in mina stinga, iar cu corpul plutei in mina dreapta, se impinge usor acesta catre sirma ascutita, rasucindu-l totodata in jururl axei sale, in ideea de a obtine un orificiu coaxial cu corpul plutei.

In orificiul astfel obtinut se introduce tubuletul de plastic. Similar, se introduce in capatul liber al tubuletului, o bucata de material, pe care ulterior o modelam la polizor, pentru a obtine forma de la capatul antenei.

Cele doua inele se confectioneaza din sirma de cupru de 0,6-0,7mm. Sirma se roteste, de exemplu, in jurul unui ac de cusut mai gros, se modeleaza ca in figura, se introduc in corpul plutei si ulterior se matiseaza. Inelul de jos se va fixa cit mai apropiat de baza, iar cel de sus cam in locul in care iese pluta din apa (loc ce se poate afla prin lestarea plutei cu greutatea dorita si probare intr-un vas cu apa). Pentru frumusete, mai introducem o bucata de tubulet in partea inferioara a corpului plutei (asta ca sa se mire colegii de pescuit cum am reusit sa gaurim pluta pe toata lungimea).

Se vopseste dupa gust, reviste, cat de buna avem vederea, sau nu se vopseste deloc daca am ales papucii viu colorati.

Va doresc la toti fir intins.
Valeriu Ilinca , Constanta

Pescuitul la chefal

Pescuitul la mare este un gen de pescuit deosebit de spectaculos, pe care majoritatea dintre noi avem posibilitatea sa-l practicam doar cateva zile pe an, in special vara, in concediu pe litoral. Speciile de pesti care se pot pescui la mare sunt numeroase. Cu toate acestea, pescuitul chefalului este deosebit de apreciat atat datorita spectaculozitatii sale, cat si datorita valorii economice ridicate a acestei specii de peste. Pescuitul chefalului se practica atat in larg, cu barca, cat si pe tarm, in special pe diguri.

Chefalul este un peste de culoare alba, cu solzi argintii, svelt, cu forma fusiforma. Este un peste foarte energic, cu vederea agila si se hraneste cu mici vietuitoare, moluste si pesti. In general chefalul umbla in bancuri, la adancimi variabile, in functie de marimea exemplarelor (exemplarele mici se pot observa cu usurinta in zonele de suprafata, in timp ce exemplarele mari cutreiera zonele mediane sau de fund). Nu va pot preciza care este marimea maxima pana la care poate creste un chefal dar se prind curent exemplare de 10-12 kg.

Chelfalul se poate pescui tot timpul anului, rezultatele cele mai bune intregistrandu-se in perioada august - septembrie. In zonele de tarm, chefalul se hraneste intens in special dimineata, incepand cu orele matinale pana la orele 9.30-10.00 si seara - dupa ora 16.00.

In afara acestui interval orar capturile inregistrate au frecventa mai redusa. Pescuitul chefalului se poate face cu lanseta sau cu undita. Cu lanseta se pescuieste uzual la pluta. Fara a fi o regula, montura se prezinta ca in fig alaturata. Se recomanda ca pluta va fi suficient de mare, nu foarte grea, cu antena lunga si viu colorata (galben, portocaliu si alb) cu corp de culoare mai inchisa pentru a evita atacurile pescarusilor care pot confunda pluta cu un peste. Pluta va fi prevazuta la partea inferioara cu un inel metalic bine fixat de corpul sau, inel prin care vom trece firul liniei pe care aceasta va culisa usor. Opritorul poate fi o perla din plastic fixata pe linie deasupra agrafei, cu care legam montura de linia principala. La baza fiecarui carlig se poate monta cate o perla flotoare care va ridica carligul si-l va agita, sub actiunea curentilor de apa. In cazul apelor mai agitate (dar nu numai), se poate pescui cu succes si cu monturi normale, la fund.

Cele mai bune rezultate se obtin la pescuitul cu taparine (vezi figura de mai jos). Taparinele sunt monturi prevazute cu mai multe carlige (5-10 carlige sau chiar mai multe), in functie de preferinta. De regula taparinele au carligele legate de linie prin cate un forfac de 3-5 cm. Pe fiecare carlig se leaga cate un mic fulg alb, preferabil de rata, la care atasam mici materiale stralucitoare (fasii subtiri din folie argintie) pentru a ademeni pestii prin stralucirea sa (imita reflexiile solzilor pestilor). In acest caz, utilizarea altor momeli naturale nu mai este necesara. Daca nu folosim fulgii, putem utiliza momeli naturale, cea mai eficienta fiind rama de mare. In functie de marimea medie a pestilor vizati, carligele sunt nr. 4-6. Atunci cand pescuim cu taparina, pescuitul consta in lansari repetate si recuperari mai lente, deci este un pescuit dinamic. Lanseta este de preferinta de cel putin 3 m, ideal peste 4.5 m lungime, cu mulineta cu tambur de capacitate medie si mare.

La pescuitul la fund sau cu pluta se recomanda utilizarea momelei naturale, proaspate, cele mai bune rezultate obtinandu-se la rama de mare sau la scoica. Chefalul mic se mai prinde uneori si la miez de paine. Desi majoritatea pescarilor prefera sa pescuiasca cu rame de mare, care sunt oferite de particulari la preturi destul de ridicate, daca vizati capturile mai mari (peste 300 g/buc) personal va recomand sa folositi scoicile.

Anul acesta am pescuit la chefal in zona Eforie Nord, zona digului mic (primul de la debarcader spre Belona, digul situat la 45 grade fata de linia plajei). In prima partida digul era plin de pescari, utilati cu lansete zdravene si cu undite lungi. Marea era destul de calma. Eu imi luasem din fuga doar o undita de 4,5 m din bambus, cu fir de 0.3 mm si carlige cu tija lunga, marimea 6. Pe la ora 16.30 am scos cateva scoici si m-am instalat intre 2 pescari, veniti de dimineata, care erau ancorati bine de doi stafilopozi, blocand accesul altor pescari pretendenti. Deoarece dotarea mea era modesta, am fost acceptat cu usurinta sa pescuiesc "langa picioarele lor". Secretul meu era insa momeala si marimea apei. Spun secret pentru ca nu era prima data cand inregistram succese in fata altor pescari, in conditii aparent identice sau chiar defavorabile mie.

Am pescuit pe fundul apei folosind ca momeala scoica mare (formam o biluta de cca. 3 cm diamentru, pe care nu o foloseam mai mult de 15 minute). In timp ce pescarii vecini capturau guvizi mici si chefali cat degetul, la rama de mare, spre stupoarea lor dupa numai un minut am scos un chefal de cca. 350 g. Nu a trecut un minut si scot un al doilea exemplar, identic. Aveam in acel moment cele mai frumoase capturi dintre toti iar numarul acestora avea sa cresca incat, dupa mai putin de 2 ore de pescuit, aveam peste 3 kg de chefal. Nu le-am divulgat celor din jur secretul meu dar nici nu i-am impiedicat sa ma spioneze. Unul dintre vecini a venit sa masoare apa (distanta dintre carlig si pluta), a dat langa pluta mea (ajungand pana la limita de 10-15 cm) si tot eu prindeam, spre uimirea acestora. Era si pentru mine o dovada in plus ca momeala joaca un rol foarte important la pescuitul chefalului. La un moment dat pescarul vecin m-a copiat intocmai, reusind sa scoata un exemplar frumos dar si ultimul deoarece nu intelesese totusi ca scoica trebuia schimbata mai des in cazul pescuitului stationar, unde aroma momelei este foarte important pentru chefal.

Asadar, daca sunteti in concediu si vreti sa faceti o partida de pescuit chefal cat mai reusita, este bine sa tineti cont de urmatoarele observatii:

-la pescuitul stationar, cu undita sau lanseta, folositi momeli naturale (scoici mari, proaspete) de care insa va puteti dispensa in cazul pescuitului dinamic (cazul taparinelor);

-exemplarele mari vaneaza in zonele mai adanci;

-unde sunt chefali mici vor veni si chefalii mari, daca apa este, evident, suficient de adanca;

-de cele mai multe ori este valabil principiul: momeala mare, captura mare;

-scoica folosita trebuie sa fie proaspata si se agata in carlig de partea carnoasa, mai tare si nu se va folosi prea mult timp (max. 20 min in cazul cand pestii mici nu o toaca);

-alegeti perioadele optime de pescuit, respectiv dimineata si seara;

-deoarece bancurile de chefali sunt intr-o continua miscare, sonarul se poate dovedi deosebit de util (in lipsa acestuia este bine sa observam vecinii si sa vedem in ce zona s-au prins primele exemplare pentru a anticipa directia de deplasare a bancului). Daca este nevoie ne mutam si noi locul;

-chefalul vede foarte bine asa ca este bine sa evitam sa ne agitam prea tare, mai ales cand pescuim la undita, aproape de tarm;

-in cazul pescuitului la undita, cu momeala mare, trasatura chefalului este foarte usor de deosebit de ce a guvizilor, fiind intr-o prima faza asemanatoare cu a carasului: pluta este tremurata usor, cu tendinte repetate de a fi mai degraba ridicata decat scufundata. Nu va grabiti, acum chefalul doar adulmeca momeala. Dupa cateva tentative acesta nu se va sfii sa puna pluta pe lat si eventual s-o scufunde hotarat, moment in care nu va ramane decat sa-l scoateti din apa.

Atentie, chefalul, pe cat de subtirel pare, pe atat de energic si alunecos este. Pe dalele sau stafilopozii acoperiti de alge se poate aluneca foarte usor daca sunt depuneri de alge umizite de apa marii. Accidentele prin alunecare (chiar daca nu sunt grave pot fi destul de neplacute) pot fi usor evitate presarand nisip in zona unde stati cu picioarele.

Si nu in ultimul rand, daca aveti o partida mai putin reusita si veti prinde pui de chefal de 7-8 cm, faceti nobilul gest si lasati-l in apa pana anul viitor cand va fi suficient de mare ca sa va poata oferi o cina pe cinste.

Dumitru Georgica - Vasilati