Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură(ANPA) a dat undă verde la eliberarea/vizarea permiselor de pescuit sportiv pentru anul 2012 şi la preschimbarea vechilor permise, cu noul model, de tip card.
Iată condiţiile pentru eliberarea acestor permise, taxele care trebuie achitate, precum şi locurile de unde pot fi ridicate, din întreaga ţară.
Permisele de pescuit recreativ-sportiv se eliberează/vizează nominal de ANPA, atât la persoane fizice cât şi la asociaţiile de pescari sportivi care deţin autorizaţii de pescuit recreativ/sportiv, prin structurile sale regionale.
Taxa anuală pentru eliberarea/vizarea permisului de pescuit sportiv este de 30 de RON. Pentru elevi şi studenţi taxa este de 10 RON. Pensionarii, veteranii de război şi persoanele cu handicap grav vor primi permisul gratuit.
Începând cu data de 07.02.2012 se poate depune la sediul ANPA, la filialele regionale şi la punctele de lucru din teritoriu şi documentaţia necesară pentru eliberarea noilor permise de pescuit de tip card.
De noatat că, vechile permise de pescuit, eliberate în anul 2011, sunt valabile până la eliberarea permiselor de tip card, conform legislatiei în vigoare.
Posesorii permiselor de pescuit recreativ-sportiv pot practica pescuitul pe toate habitatele piscicole naturale, inclusiv pe Dunăre. Însă, pentru porţiunile de graniţă de pe Dunăre este necesar şi Avizul de la Poliţia de Frontieră (PG-ul).
Pentru Delta Dunării, permisul de pescuit se eliberează de ARBDD- Tulcea, taxa fiind tot de 30 RON pe an. Turiştii trebuie să achite la intrarea în Deltă tarifele de acces în rezervaţie practicate de ARBDD: 5 lei /persoană/zi; 15 lei/persoană/săptămână; 30 lei/persoană/an, iar permisul de acces pentru autovehicule este: 10 lei/autovehicul/zi; 100 lei autovehicul/an; 100 lei/ambarcaţiune/an, respectiv 20 lei/ambarcaţiune/sejur.
Pentru programul de primire a documentelor şi vizualizarea listei persoanelor fizice şi a asociaţiilor de pescari sportivi care deţin autorizaţii de pescuit recreativ/sportiv, prin structurile sale regionale, click pe: Programul de primire documente şi de eliberare permise de pescuit recreativ/sportiv 2012.
surse: ANPA, evz.ro