marți, 10 mai 2011

Braconajul

In ultimii ani nivelul de trai al populatiei a inregistrat din pacate o scadere alarmanta si ca o consecinta aceasta a condus printre altele si la aparitia unei grele poveri pentru fondul piscicol romanesc. Zilele trecute, in timp ce pescuiam, asistam la o discutie intre doi pescari batrini dintre care unul avea venerabila virsta de 85 de ani; acestia povesteau cit de placuta era o partida de pescuit in anii lor de tinerete in care pestele nu intirzia sa vina la "masa", cind pescarii eliberau puietul de somn, crap si alte specii cu multa bucurie si speranta ca acesti pui vor deveni peste ani trofeele mult rivnite. Acum, spuneau batrinii pescari, pescarii lasa puietul in apa doar cind sunt surprinsi de paznic, dar si atunci cu un zimbet plin de amaraciune ca nu au avut timp sa-l ascunda prin boscheti. Mai mult, acesti batrini cunosteau braconieri care noapte de noapte bagau in apa cite 12 "scule" si asta in mai multe rinduri. Am ajuns sa plingem de mila pestelui care practic nu mai are nici o sansa de supravietuire. Interesant, spuneau acestia, este ca tocmai paznicii sunt de multe ori implicati in braconaj si tot ei sunt primii care iti pot vinde clandestin peste de orice marime si specie indiferent ca este prohibitie sau nu. Iar daca sculele lor nu sunt prea eficiente, sticlele umplute cu carbid sau generatoarele de curent de inalta tensiune nu prea dau gres. Si inventivitatea lor nu se opreste aici. Dupa putin timp cei doi batrini au plecat spre casa cu doi, trei carasei in traista si cu speranta ca poate a doua zi balta va fi mai generoasa cu ei. Pacat ca situatia este asa de sumbra si bine ar fi ca toti pescarii sportivi sa incerce macar sa contribuie catusi de putin la eradicarea acestui periculos flagel numit pe scurt braconajul.


Sa vedem si alte opinii, primite de la vizitatorii site-ului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu